Ionuț Lupescu va candida la alegerile FRF din 18 aprilie, anunțându-și oficial candidatura, și a dezvăluit câteva din motivele care l-au făcut să ia această decizie. Fostul internațional i-a răspuns lui Răzvan Burleanu, cel care a declarat recent că Lupescu va candida la președinția Casei Fotbalului pentru că nu avea viitor la UEFA.
„În ultimele luni am primit foarte multe mesaje și telefoane de la oamenii din fotbalul românesc. Mi-au povestit de problemele care sunt acum în fotbalul de la noi, iar eu am considerat că este de datoria mea de a încerca să revin aici și să încerc să dau ceva înapoi fotbalului și locului unde am crescut. N-a fost o decizie ușoară, dar toți cei care au activat în fotbalul românesc au datoria să întoarcă ceva înapoi din ce au primit de-a lungul timpului.
Va fi o provocare foarte grea și sper să conving votanții de ceea ce îmi doresc să fac. Este clar că fiecare candidat trebuie respectat, indiferent de numele lui. Mă bucur că există oameni importanți care vor să fie de partea mea, care mă susțin. Cine vrea să ajute fotbalul românesc este primit cu drag alături de mine.
Până să-mi fac echipa, consider că este mult mai important să vorbesc cu votanții și să le explic și lor de ce am renunțat la viața din Elveția pentru a reveni în România. Îmi pare rău că președintele FRF nu cunoaște structura de la UEFA și vorbește fără să știe anumite lucruri. Poate din această cauză fotbalul românesc este în situația asta”, a declarat Ionuț Lupescu, la TelekomSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER